BIO: Federica Mogherini, o reprezentantă a „generației Erasmus” care promovează pe scena europeană

BIO: Federica Mogherini, o reprezentantă a generației Erasmus care promovează pe scena europeană
Publicat: 31/08/2014, 12:22

Ea trebuie să ilustreze această nouă Europă pe care Renzi, a cărui țară asigură președinția semestrială a UE, o dorește mai deschisă față de cetățeni, mai apropiată de tineri și mai solidară, bazându-se mai mult pe o comunitate a valorilor decât pe o monedă unică.

Mogherini, care a împlinit 41 de ani la 16 iunie, era deja unul dintre cei mai tineri miniștri italieni din Guvernul lui Renzi, numit în februarie, și o persoană aproape necunoscută de opinia publică.

Spre surprinderea tuturor – în special a președintelui italian Giorgio Napolitano, care se îndoia de competențele sale – ea a fost numită atunci la Ministerul de Externe în locul carismaticei și experimentatei Emma Bonino, în vârstă de 65 de ani.

După victoria zdrobitoare a Partidului Democrat (40,8%) la alegerile europene – care îl face principalul partid de stânga din Parlamentul Europan – premierul italian a prezentat candidatura sa pentru a-i succede britanicei Catherine Ashton.

Având relativ puțină experiență, dar cu o mare încredere în ea însăși, Mogherini și-a multiplicat în ultimele luni călătoriile în străinătate, în special în Ucraina și Rusia, dar și în Orientul Mijlociu unde a fost marți.

Întrevederea sa cu președintele rus Vladimir Putin i-a atras critici din mai multe state din est, care au acuzat-o atunci că este „prorusă”.

Născută la Roma, Federica Mogherini și-a făcut toate studiile în capitala italiană, unde a obținut o diplomă în Științe Politice la Universitatea La Sapienza.

Teza sa, pe tema islamului și a politicii, a fost realizată în cursul unui sejur la Aix-en-Provence (sudul Franței), la Institutul de cercetări și studii privind lumea musulmană și arabă (IREMAM), în cadrul programului european de schimb universitar Erasmus.

Angajată în luptele de stânga, ea participă la campanii naționale și europene contra rasismului și xenofobiei, în special la cea lansată la mijlocul anilor 2000 de Consiliul Europei, „All different, all equal” (Toți diferiți, toți egali).

La vremea aceea, ea obține primele succese în politică, fiind numită vicepreședinte al European Youth Forum, o platformă pentru organizațiile de tineret din Europa, și al Ecosy, Organizația tinerilor socialiști europeni.

Ea începe să se ocupe de politică externă în rândul Democraților de Stânga (DS), partidul care va conduce în 2007 la formarea PD, în prezent aflat la putere. Ea gestionează acolo în special relațiile cu democrații americani și cu Partidul Socialist European (PSE).

Aleasă deputat în 2008, ea face parte din comisiile de Afaceri Externe și de Apărare din Camera Deputaților.

În august 2013, preia conducerea delegației italiene la Adunarea Parlamentară a NATO și, în decembrie, devine responsabil pentru Europa și afaceri internaționale în cadrul conducerii PD.

Mogherini, care declară că vorbește „corect engleza și franceza și puțin spaniola”, este de asemenea membră a Institutului italian pentru afaceri internaționale (IAI) și a Consiliului pentru relațiile între Italia și Statele Unite.

Pe blogul său, ea precizează că este „căsătorită cu Matteo” Rebesani și „mamă a două fete magnifice, Caterina, născută în 2005, și Marta, născută în 2010”.

Soțul său, pe care l-a cunoscut în anii de activism politic, a fost consilier pentru relații internaționale al fostului primar (PD) al Romei, Walter Veltroni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Peste jumătate dintre răspunsurile ChatGPT sunt greșite, arată un studiu
×